Trainer de peste 20 de ani, Ion MEȚIU are în portofoliu cursuri din diverse zone de interes, și anume: Management de Proiect, Formator (Train the Trainers), Excel – Competențe Digitale, Negociere și Transformarea Conflictului precum și Programare Neuro-Lingvistică.
Consideră că în procesul de transfer al cunoștințelor, comunicarea joacă un rol esențial. Motiv pentru care studiază cu succes, de peste 5 ani, elemente avansate de limbaj și modul în care trainerul își poate îmbunătăți relaționarea cu participanții, în beneficiul acestora.
Pe lângă activitatea de trainer, Ion MEȚIU este și coach, atât în zona de business, cât și în cea personală. Pune valorile umane pe primul plan și este de părere că Performanța în viață, la fel ca și în sport, se atinge atunci când ai antrenorul potrivit!
Folosește, de asemenea, tehnologii din programarea neuro-lingvistică pentru eliminarea emoțiilor negative și a convingerilor limitative, cele care stau în calea atingerii potențialului maxim al fiecăruia dintre noi.
Având studii superioare economice și studii postuniversitare în domeniul Diplomației Economice și Afacerilor Internaționale, Ion MEȚIU este formator certificat, consilier pentru dezvoltare personală certificat, NLP Master IANLP (International Association for Neuro Linguistic Programming). Antreprenor cu peste 25 de ani de experiență, a activat în domeniul publicității și al consultanței în organizarea de întreprinderi. Experiența profesională se extinde și în domeniul public, unde a coordonat componenta de Public Awareness la nivel național și componenta de întărire a capacității instituționale, în cadrul unui proiect finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Ion MEȚIU se bucură să împărtășească din informațiile și experiențele acumulate, fiind un bun moderator și facilitator al procesului de învățare și fixare, prin antrenamente și exerciții practice și pragmatice. Are, de asemenea, și un citat favorit, apropo de „drumuri” în viață (parafrazându-l pe Yogi Berra, celebrul jucător de baseball): “Dacă nu știi unde vrei să ajungi, s-ar putea să ajungi în altă parte”.